0730 50 40 10

Autorizația și Acordul de Funcționare în Sectorul 6

 

Cine are nevoie de Acord de Funcționare? 

Cine are nevoie de Autorizația de Funcționare? 

Pregătire și depunere dosar. 

Actele necesare în dosar 

De ce să apelez la consultant?

Alte formulare utilizate în Sectorul 6


 

Regulamentul privind desfășurarea activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață pe raza administrativ-teritorială a Sectorului 6 al muncipiului București, în baza căruia sunt emise Autorizațiile de Funcționare și Acordurile de Funcționare pentru comercianții din Sectorul 6, a fost adoptat prin Hotărârea Consiliului Local Sector 6 nr. 271 din 29.11.2018

De asemenea, în Sectorul 6 este în vigoare Hotărârea de Consiliul Local nr. 103 din 24.05.2018 privind aprobarea „Orarului de funcţionare”, precum şi a „Procedurii” de eliberare a acestuia pentru agenţii economici ce desfăşoară activităţi de comercializare produse şi prestări servicii pe raza Sectorului 6 al Municipiului Bucureşti. 

Pe lângă actele normative sus-menționate, mai puteți găsi informații utile în secțiunea Biroul Autorizări Activități Comerciale de pe site-ul instituției.

După anul 2020, Primăria Sectorului 6 este singura primărie din București în care s-a observat o ușoară îmbunătățire în privința disponibilității și a relației instituției cu agenții economici. 

Însă nu vă bazați prea mult pe bunăvoința, sau buna credință a reprezentanților autorităților, fiindcă mai rămân încă multe aspecte de îmbunătățit, așa că vă recomandăm să vă pregătiți demersul cu atenție, iar pentru asta este important să vă cunoașteți, atât drepturile, cât și obligațiile legale.

 

Cine are nevoie de Acord de Funcționare Sector 6?

Acord-de-Functionare-Sector6

Regulamentul nu stabilește o listă clară a tipurilor de activități pentru care se emite Acordul de Funcționare, dar face referire în mai multe rânduri la activitățile menționate în Anexa Ordonanței 99/ 2000 privind clasificarea activităţilor din economia naţională, care se supun autorizării de către administrația publică locală. 

Găsești AICI lista codurilor CAEN Rev.2 prevăzute în Anexa Ordonanței 99/ 2000

În termeni mai simpli, vor avea nevoie de Acord de Funcționare Sector 6 toți care desfășoară activități de comerț cu amănuntul, dar și agenții economici care prestează servicii, cum ar fi: întreținerea si repararea autovehiculelor, activități de fotocopiere, activitati ale centrelor de fitness, sau spălarea și curațarea articolelor textile, ori coafură și alte activități de înfrumusețare, activități de pompe funebre și similare, sau activități de întreținere corporală.

În art. 9 din Regulament sunt enumerate cerințe și criterii ce trebuie îndeplinite în vederea eliberării Acordului de Funcționare pentru desfășurarea activităților comerciale pe teritoriul Sectorului 6, dintre care menționăm: 

[...] b. spațiile comerciale situate la subsolul, parterul, sau mezaninul unităților de locuit colective trebuie să prezinte, pentru solicitant Acordul Comitetului Executiv și acordul vecinilor direct afectați, conform prevederilor Legii 196/ 2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și ale Legii 50/ 1991 privind autorizarea executării construcțiilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, 

c. spațiile comerciale situate la subsolul, parterul, sau mezaninul unităților de locuit colective, care au din construcție destinația de comerț, sunt exceptate de la obligația obținerii Acordului Comitetului Executiv, 

[...] f. să respecte hotărârile adoptate de Consiliul Local Sector 6 referitoare la buna gospodărire și înfrumusețare a sectorului. 

Documentele, ce trebuie atașate cererii în vederea emiterii Acordului de Funcționare Sector 6, sunt enumerate chiar pe formular, iar ceva mai jos găsești detalii și explicații. 

Acordul de Funcționare Sector 6 are o valabilitate de 1 an de la data emiterii, dacă documentele prezentate în dosar permit acest lucru. 
Dacă, de exemplu, contractul de închiriere/ comodat, în baza căruia a fost sabilit punctul de lucru, mai este valabil doar 6 luni, termenul de valabilitate al Acordului de Funcționare nu va putea depăși acest termen. 

 

Cine are nevoie de Autorizația de Funcționare Sector 6?

Autorizatia-de-Functionare-Sector6

Sunt doar două categorii de activități comerciale, pentru desfășurarea cărora este necesară obținerea Autorizației de Funcționare Sector 6

  • activități de alimentație publică

  • activități recreative și distractive. 

În prima categorie se încadrează doar restaurantele și cafe-barurile, spre deosebire de alte sectoare din capitală, care iau în considerare și alte activități, cum ar fi cele de catering

Iar în cea de-a doua categorie se încadrează codul CAEN 9329 Alte activități recreative și distractive, deși alte sectoare din capitală iau în considerare și codul CAEN 9321 Bâlciuri și parcuri de distracție.  

Autorizația de Funcționare Sector 6 este necesară pentru desfășurarea activităților sus-menționate și este emisă pentru o perioadă de maxim 1 an fiscal (perioada 01 ianuarie - 31 decembrie), conform prevederilor art. 5, alin 3 din Regulamentul privind desfășurarea activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață. 

Termenul de valabilitate al Autorizației de Funcționare Sector 6 nu poate depăși data de 31 decembrie a anului pentru care a fost emisă, indiferent de data la care a fost emisă. 

 

Pregătire și depunere dosar 


Poți să pregătești chiar tu dosarul, sau poți alege una dintre ofertele noastre


Pentru a face acest demers, ai nevoie de timp și un minim de cunoștințe juridice. 

Atitudinea funcționarilor din cadrul Biroului Unic de Informare al Primăriei Sectorului 6 s-a mai îmbunătățit în ultimul timp, dar nu trebuie să vă așteptați la minuni, așa că trebuie să vă cunoașteți, atât drepturile, cât și obligațiile legale, pentru a avea succes în demersurile voastre.  

 

Pregătirea dosarului

Primăria Sectorului 6 folosește același formular de cerere

  • fie că ai nevoie de Acord de Funcționare,

  • sau vrei să obții Autorizația de Funcționare. 

 click pe imagine, ca să descarci cererea 

Cerere-Acord-Autorizatie-PS6

Așa cum se întâmplă și la alte primării din București, pe formularul cererii vei găsi întreaga listă de documente necesare în dosar, însă este puțin probabil să ai nevoie de toate actele enumerate acolo, fiindcă formularul este  conceput să acopere toate categoriile de activități autorizabile pe plan local și nu doar activitatea, pe care o desfășoară firma ta. 

 

O situație anormală, de care ne-am lovit, de câteva ori, în relația cu Primăria Sectorului 6
Chiriașul de bună credință, care îndeplinește toate condițiile impuse prin regulamentul local și deține toate avizele, autorizațiile și orice alte documente necesare în dosarul de avizare/ autorizare, poate întâmpina dificultăți, sau poate ajunge să obțină un Acord de Funcționare, sau o Autorizație de Funcționare cu un termen de valabilitate nefiresc de scurt(ă), dacă spațiul a fost închiriat de la o firmă care desfășoară activități de închiriere și subînchiriere a bunurilor proprii, sau închiriate, care nu a făcut (la timp) demersurile în vederea obținerii, sau prelungirii propriului Acord de Funcționare

Ne-am propus să revenim cu un articol pe acest subiect - autoritățile locale pedepsesc agenții economici de bună credință, în loc să găsească și să implementeze mecanisme eficiente și rezonabile, prin care să-i determmine pe ceilalți să-și îndeplinească obligațiile.

 

Acte necesare în dosar 

 click pe link-urile din text pentru explicații 

Am grupat actele necesare în dosar în câteva categorii, în funcție de detaliile, pe care le clarifică: 


Fiecare document este explicat aici


 

De ce să apelez la consultant?

Dacă ești la început și bugetul e mai mic, probabil că vei alege să faci chiar tu aceste demersuri. În acest caz trebuie să te înarmezi cu răbdare, fiindcă vei economisi bani, dar vei aloca timp. 

O bună parte dintre cei, care apelează la serviciile noastre, o fac pentru că timpul lor este mai prețios decât suma de bani pe care o plătesc pentru aceste servicii! 

În plus, deși nu este un demers complicat, el se poate complica în anumite situații, iar în astfel de cazuri experiența și cunoștințele juridice pot ajuta în susținerea cererii de autorizare. 

Unul dintre principalele criterii, pe baza căruia ne estimăm tarifele, este timpul de lucru alocat pentru rezolvarea unui anumit proiect. 

Am pregătit trei tipuri de oferte pentru acest demers: 

 pentru ofertele detaliate - click pe imagine 

Oferte-JuristFirme.ro

 

Alte formulare utilizate în Sectorul 6

 


Poți să te ocupi de demersuri, sau poți alege una dintre ofertele noastre!

Serviciile  JF  se adresează celor care își prețuiesc timpul 

Autorizația de Funcționare, sau Acordul de Funcționare Sector 6 

Dacă ai nevoie de consultanță sau asistență

Iată ce putem face pentru tine:

  • analizăm informațiile și documentele furnizate 

  • oferim consultanță și îndrumări în diverse stadii ale demersului  

  • întocmim dosarul pe baza documentelor disponibile 

  • ne deplasăm la sediul instituției, după caz 

  • completăm cereri, formulare și ale documente 

  • susținem dosarul în relația cu funcționarii instituției 

  • susținem dosarul în audiență, după caz  

  • desfășurăm alte activități, conform pachetului de servicii stabilit cu beneficiarul. 


Poți să te ocupi de demersuri, sau poți alege una dintre ofertele noastre!

Serviciile  JF  se adresează celor care își prețuiesc timpul 

Sunt 3 categorii de pachete de servicii: Basic, Optim și Premium

  1. Pachetul Basic este cel mai accesibil din punct de vedere al prețului. 

  2. Pachetul Optim este cel pe care îl recomandăm de obicei. 

  3. Pachetul Premium include o disponibilitate crescută față de benericiar. 

Există doar câteva diferențe principale între cele 3 pachete de servicii: 

  • timpul alocat de prestator (care este redus la minim în cazul Pachetului Basic), 

  • nivelul de disponibilitate și promptitudine în comunicarea dintre părți, 

  • prioritatea cu care este procesat dosarul beneficiarului.  

După încheierea contractului și achitarea prețului corepunzător pachetului Basic, relația de colaborarea se desfășoară astfel: 

  1. Beneficiarul verifică lista de documente necesare pentru autorizare și ne furnizează actele sale, 

  2. analizăm informațiile și documentele furnizate de beneficiar, 

  3. îi comunicăm, pe scurt, beneficiarului comentariile noastre privind actele prezentate, 

  4. dacă beneficiarul ne furnizează documente suficiente, sau dacă beneficiarul insistă, întocmim dosarul pe baza documentelor disponibile, 

  5. completăm cereri, formulare și alte documente, după caz,   

  6. ne deplasăm la sediul instituției și depunem dosarul, sau trimitem dosarul prin Poșta Română, cu confirmare de primire și Opis de documente, după caz.  

 

 IMPORTANT:  Principalul avantaj al pachetului Basic este prețul redus!

Pentru a beneficia de acest avantaj, am redus la minim timpul de lucru, astfel că ne așteptăm ca beneficiarul să ne furnizeze documentele prezentate în listă fără a fi necesare email-uri și telefoane repetate, ori modificări ale unor documente (cum ar fi contracte, care nu respectă anumite condiții de formă, etc), deoarece repetarea unor activități mărește timpul de lucru alocat. 

Aceste proiecte sunt preluate și integrate în programul de lucru al prestatorului, în funcție de agenda sa de lucru. Aceste solicitări nu pot fi procesate prioritar, sau urgent! 

Orice alte activități sunt disponibile ca servicii suplimentare, fiindcă implică timp de lucru suplimentar. 

După formalitățile inițiale, vom începe colaborarea. 

În plus față de pachetul Basic, pachetul Optim mai conține următoarele activități: 

  • susținem dosarul în relația cu funcționarii instituției, 

  • dacă sunt necesare documente în completarea dosarului depus, 

    • comunicăm cu beneficiarul în vederea identificării unei soluții, 

    • întocmim Adrese de completare a dosarului depus anterior, 

    • ne deplasăm la sediul instituției și depunem documente în completarea dosarului. 

  • desfășurăm activități în limita timpului alocat conform pachetului. 

 

 IMPORTANT:  Pachetul Optim acoperă nevoile de disponibilitate și comunicare ale majorității celor care ne contactează, pentru a ne solicta serviciile.  

Însă există și situații în care timpul de lucru efectiv ajunge să depășească timpul de lucru alocat în mod uzual în pachetul Optim, dar, aproape fără excepție, în aceste cazuri discutăm de o serie de probleme în actele furnizate de beneficiar, ori de deficiențe de comunicare, lipsă de disponibilitate din partea beneficiarului, sau chiar de superficialitate. 

Ne străduim să arătăm bunăvoință și înțelegere, așa că acceptăm depășirea timpului de lucru în anumite limite!

Orice alte activități, sau repetarea unor activități, care implică timp de lucru suplimentar, sunt disponibile ca servicii suplimentare. 

După încheierea contractului și achitarea prețului, vom începe colaborarea,  

În plus față de pachetul Optim, pachetul Premium mai conține următoarele activități: 

  • realizăm până la 3 completări parțiale ale dosarului depus anterior, care pot implica activități precum: 

    • comunicăm cu beneficiarul în vederea identificării unei soluții, 

    • întocmim Adrese de completare a dosarului depus anterior, 

    • ne deplasăm la sediul instituției și depunem documente în completarea dosarului, ori le transmitem pe adresa de email a reprezentantului instituției, sau le transmite prin Poșta Română, cu confirmare de primire și Opis de documente, după caz.  

  • susținem dosarul în audiență, dacă, în urma analizei actelor furnizate de beneficiar, considerăm că este un scenariu plauzibil, 

    • NU vom intra în audiență, dacă beneficiarul nu îndeplinește o condiție legală obligatorie, sau nu cooperează suficient în susținerea eforturilor noastre!

  • desfășurăm alte activități, conform pachetului de servicii stabilit cu beneficiarul. 

 

 IMPORTANT:  Principalele avantaje al pachetului Premium sunt disponibilitatea ridicată, pe care o arătăm beneficiarului, precum și prioritatea, cu care procesăm dosarul! 

Însă chiar și aici, există și situații (rare) în care timpul de lucru efectiv ajunge să depășească timpul de lucru alocat în mod uzual, dar, aproape fără excepție, în aceste cazuri discutăm de o serie de probleme ale beneficiarului în îndeplinirea unor condiții legale, ori de deficiențe de comunicare, sau lipsă de disponibilitate din partea beneficiarului.

Ne străduim să arătăm bunăvoință și înțelegere, așa că acceptăm depășirea timpului de lucru în anumite limite

Orice alte activități, sau repetarea unor activități, care implică timp de lucru suplimentar, sunt disponibile ca servicii suplimentare. 

În practică, acest scenariu se întâmplă destul de rar, dar trebuie luat în considerare! 

De ce nu se prea întâmplă asta în practică? 
Deoarece, în cazul în care ai depus un dosar incomplet, instituția îți va solicita să completezi dosarul. 

De exemplu,
Dacă ai depus un dosar pentru autorizarea unui restaurant, dar din lista de documente lipsește Documentul de Înregistrare Sanitară Veterinară, instituția îți va trimite o Adresă prin care îți va solicita să completezi documentul respectiv la dosar. 
Dacă nu vei putea face acest lucru în termenul legal, atunci dosarul poate fi respins, sau instituția îți poate acorda un termen suplimentar.

 

Însă, pot exista și situații în care te-ai putea simți nedreptățit, fiindcă instituția nu răspunde, ori tergiversează în mod nejustificat rezolvarea cererii, sau chiar refuză emiterea documentului fără un motiv întemeiat, deși tu știi că dosarul tău este complet! 

În astfel de situații, după o analiză obiectivă, depunerea unei plângeri prealabile ar putea fi o idee bună.

Uneori, solicitările își găsesc rezolvarea în această etapă.
Însă, de obicei, funcționarii nu reacționează obiectiv, ci într-o manieră subiectivă și orgolioasă, așa că este necesară introducerea unei acțiuni în instanță în baza legii contenciosului administrativ.  

Poți găsi mai multe detalii pe acest subiect în pagina https://www.juristfirme.ro/pot-da-in-judecata-primaria/ 

Explicăm documentele

în ordinea în care sunt enumerate pe formularul cererii.  Vezi mai jos: 


Poți să te ocupi de demersuri, sau poți alege una dintre ofertele noastre!

Serviciile  JF  se adresează celor care își prețuiesc timpul  


Este puțin probabil să ai nevoie de toate actele enumerate pe formularul cererii, fiindcă în listă sunt incluse documente necesare pentru autorizarea mai multor tipuri de activități și nu doar activitatea, pe care o desfășoară firma ta. 

În Sectorul 6 din București Acordul de Funcționare și/sau a Autorizația de Funcționare sunt necesare pentru desfășurarea diverselor activități comerciale. 

Majoritatea comercinților din România sunt organizați ca societăți cu răspundere limitată, așa numitele SRL-uri, care sunt reprezentate legal de un administrator, sau mai mulți.

De obicei, administratorul nu se ocupă personal de astfel de demersuri, ci mandatează o altă persoană (un delegat, sau un împuternicit). 

Copiile actelor de identitate sunt necesare în vederea identificării corecte și precise a fiecărei persoane în cadrul procedurilor legale. 

”Certificatul de înregistrare eliberat de O.N.R.C.”

Certificatul de înregistrare emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului este principalul document prin care se identifică firma care solicită emiterea Acordului de Funcționare și/sau a Autorizației de Funcționare

Acest Certificat Unic de Înregistrare este emis de Oficiul Registului Comerțului în momentul înființării firmei. 

"Certificatul constatator Rev.2 pentru punctul de lucru” 

Certificatul constatator pentru punctul de lucru este documentul emis de ONRC în baza declarației reprezentantului legal al beneficiarului (Declarația model 2, sau model 3).

Pe certificatul constatator al punctului de lucru sunt consemnate codurile CAEN corespunzătoare activităților desfășurate la sediul secundar respectiv. 

Practic, codul CAEN pentru care comerciantul solicită emiterea Acordului de Funcționare și/sau a Autorizației de Funcționare, trebuie să se regăsească pe certificatul constatator al punctului de lucru.

De exemplu,
Dacă soliciți un Acord de Funcționare pentru un coafor, trebuie să ai codul CAEN 9602 Coafură și alte activități de înfrumusețare pe certificatul constatator al punctului de lucru, în care va funcționa coaforul. 

”Contract de închiriere/ comodat/ asociere/ subînchiriere din care să reiasă suprafața utilă a structurii de vânzare” 

contractul de închiriere reprezintă, în termeni simpli, un document prin care părțile stabilesc transmiterea posesiei/ folosinței unui bun imobil pentru o sumă de bani (chirie), pe care chiriașul trebuie să o plătească periodic (de obicei, lunar). 

contractul de comodat reprezintă acordul părților pentru transmiterea gratuită a posesiei/ folosinței unui bun imobil pentru o anumită perioadă de timp. 

Contractul de asocierea în participațiune este un mijloc de desfășurare a unor activități în scopul obținerii de venit, prin încheierea unui contract între asociați fără constituirea unei persoane impozabile. Dacă explicația nu este suficientă, sau nu are sens pentru voi, probabil că aveți nevoie de consultanță!..

contractul de subînchiriere reprezintă, în fapt, închirierea succesivă a aceluiași bun imobil de către un chiriaș, către un alt (sub)chiriaș, cu acordul proprietarului și în limita termenului de valabilitate al contractului de închiriere încheiat cu acesta. 

”Acordul proprietarului pentru desfășurarea activității de închiriere/ subînchiriere, după caz” 

Acest ACORD este necesar doar în cazul desfășurării activității de închiriere și subînchirere a bunurilor imobiliare, adică, în general, este necesar centrelor comerciale, mall-urilor, sau complexelor de birouri, ori complexelor care închiriază spații de depozite, sau pentru alte categorii de activități. 

 

”Releveul spațiului comercial sau schița spațiului,anexă la contract, plan de situație privind amplasarea corpurilor de cladire”

Releveul este un plan extras din documentația cadastrală, pe care este figurat spațiul cu toate cotele sale și informații referitoare la pereți, uși, ferestre, suprafață construită și/sau utilă, precum și alte eventuale detalii. 

Planul de situație privinid amplasarea corpurilor de clădire este necesar, de obicei, pentru sedii mai mari, care sunt formate din mai multe corpuri de clădire, dar pot fi necesare și atunci când este vorba de un singur corp de clădire, dacă natura acivitării desfășurate face necesară clarificarea detaliilor privind vecinătățile. 

De exemplu, 
În cazul unui restaurant, care funcționează într-un spațiu cu o suprafața mai mare de 200 mp construiți, pentru funcționarea căruia este necesară, astfel, avizarea și autorizarea spațiului privind securitatea la incendiu, clarificarea detaliilor referitoare la amplasament și vecinătăți capătă o importanță ridicată.

”Act de proprietate(sau deținere) care atestă forma juridică a spațiului sau Extras de carte funciară, după caz” 

Actul de proprietate ia, de obicei, forma unui contract de vânzare-cumpărare, sau contract de donație, ori a unei sentințe judecătorești

În mod uzual, solicitantul mai poate prezenta un Certificat de Moștenitor, ori alte tipuri de documente, sau, așa cum este menționat mai sus, un Extras de Carte Funciară emis de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară. 

Extrasul de Carte Funciară poate fi obținut online, pe loc cu plata unei taxe de 20 Lei pe site-ul https://epay.ancpi.ro/ și este valabil 30 zile. 

”Planuri de situație privind încadrarea în zonă 1:500 și 1:2000”

Sunt planuri topografice ale zonei în care se află punctul de lucru, iar cifrele reprezintă scara fiecărui plan (scara 1:500 și scara 1:2000), adică dimensiunile prezentate pe fiecare plan sunt reduse de 500 ori, respectiv de 2000 ori, față de dimensiunile reale. 

Aceste planuri sunt emise de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, la fel ca Extrasul de Carte Funciară, dar, spre deosebile de acesta din urmă, planurile topografice nu pot fi obținute online, deocamdată, ci doar la sediul OCPI București. 

După depunerea cererii și achitarea unei taxe de 40 Lei pentru fiecare dintre planuri, documentele vor fi emise într-un termen uzual de 3-5 zile și vor implica o nouă deplasare la sediul OCPI.

”Autorizație de construire + proces verbal de recepție, după caz”

Sunt necesare doar în anumite situații, cum ar fi:

  • actul de proprietate face referire doar la teren, iar construcția a fost edificată ulterior, 
  • au fost realizate modificări ale clădirii, care au implicat obținerea Autorizației de Construire, 
  • a fost schimbată destinația constructivă a imobilului.  

 

”Aviz de amplasare și plan vizat spre neschimbare”

Avizul de amplasare este necesar doar în câteva situații, cum ar fi amplasarea unei construcții temporare. 

Planul vizat spre neschimbare este un plan pe care este figurat amplasamentul propus de solicitant și aprobat de autorități și reprezintă anexă a Avizului de amplasare

Pentru a putea obține aceste documente sunt necesare demersuri anterioare la Serviciul de Urbanism din cadrul primăriei. 

 

”Punct de vedere de la Serviciul Autorizații în Construcții, din cadrul Direcției Generale Arhitect Șef, cu privire la amenajări  amenajări temporare în aer liber, după caz, copie” 

Este un răspuns oficial emis de SERVICIUL URBANISM ȘI AMENAJARE TERITORIU, STUDII URBANISTICE, care verifică documentaţiile de urbanism depuse de solicitanţi (persoane fizice sau juridice) în vederea avizării/ aprobării din punct de vedere al respectării legislaţiei în vigoare şi încadrării în prevederile Planului Urbanistic General al Municipiului Bucureşti şi/sau a Planului Urbanistic Zonal Coordonator al Sectorului 6;

Bineînțeles, documentul este necesar doar în anumite situații. 

”Autorizația/ Document de înregistrare sanitar-veterinară DSV, după caz.”

Este documentul emis de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor în urma unui demers prealabil de autorizare, ce trebuie efectuat de fiecare solicitant, care desfășoară activități de alimentație publică, ori activități de comerț cu produse alimentare și/sau băuturi. 

În practică, vor avea nevoie de acest Autorizația/ Document de înregistrare sanitar-veterinară toți agenții economici, care desfășoară activități, cum ar fi: restaurant, bistro, pizzerie, fast-food, bar, cafenea, ceainărie, magazin alimentar, magazin de băuturi, altele. 

Bineînțeles, acest document nu este necesar și nici nu poate fi obținut pentru a desfășura activități, cum ar fi: coafură, întreținere corporală, service auto, spălători, altele. 

 

”Chitanță de plată/Ordin de plată a taxei pentru eliberarea autorizației cu ștampila băncii”

Pe lângă îndeplinirea celorlalte condiții legale, obținerea Autorizației de Funcționare implică și plata unei taxe de autorizare. 

Taxa de autorizare are o valoare de 3386 Lei pentru anul 2022 și trebuie plătită în avans. 

 

 

Notificare/ Proces verbal D.S.P., după caz 

Conform Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1030/ 2009 modificat prin Ordinul nr. 15 din 14 ianuarie 2020 
Certificarea conformităţii cu normele de igienă şi sănătate publică este obligatorie pentru:
a) activităţile de utilizare a produselor biocide pentru dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare în spaţiile utilizate de populaţie;
b) activităţile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare."

Așa cum puteți observa, în citatul legal de mai sus sunt menționate câteva activități, pentru desfășorarea cărora este necesară obținerea prealabilă a unei Notificări de Certificare a Conformității cu normele de Igienă și Sănătate Publică

Tot conform actelor normative citate mai sus, Certificarea conformității cu normele de igienă și sănătate publică este opțională pentru baruri, cafenele și ceainării, ba chiar și pentru restaurante, însă asta este destul de greu de explicat funcționarilor publici locali, așa că unii agenți economici aleg să facă acest demersuri prealabile pentru obținerea Notificării de Certificare, iar alții solicită DSP-ului puncte de vedere oficiale. 

Însă principala problemă apare în relația cu DSP-ul și cu felul în care au ajuns să abuzeze de autoritatea crescută, de care au beneficiat în ultimii ani. Vom reveni cu un articol mai amplu, pe această temă. 

De asemenea, mai trebuie menționată situația în care DSP-ul a apucat să vină efectiv în control la spațiul respectiv, unde întocmește un Proces Verbal, care poate fi folosit (în copie) în demersurile de autorizare (dacă nu au fost constatate și menționate probleme).

”Autorizație de Mediu sau declarație pe propria răspundere, că sunt mai puțin de 100 locuri/scaun”

Conform Anexei nr. 1 a Ordinului nr. 1798 din 19 noiembrie 2007 pentru aprobarea Procedurii de emitere a autorizatiei de mediu, în cazul restaurantelor Autorizație de Mediu este necesară doar dacă localul are mai mult de 100 locuri (scaune pentru clienți). 

Pentru calcularea numărului total de locuri sunt luate luate în considerare toate locurile din interior și din exterior, adică se adună numărul de locuri din salon/ saloane cu cele de pe terasă, sau o grădină de vară, dacă există. 

Declarația pe propria răspundere pentru restaurantele cu mai puțin de 100 locuri reprezintă o rezolvare eficientă și elegantă pentru agenții economici mai mici din alimentație publică.

Consiliul Local Sector 6, dar mai ales cei care au conceput proiectul de hotărâre, merită felicitări pentru asta. Celelalte primării de sector din București solicită puncte de vedere emise de APM București, deși prevederea legală referitoare la restaurantele cu mai puțin de 100 locuri este foarte clară. 

Bineînțeles, această situație se aplică doar restaurantelor, dar Autorizația de Mediu este necesară și pentru desfășurarea altor activități, cum ar fi: spălătorii, sau service auto cu tinichigerie. 

”Autorizație/ adresă R.A.R.” 

Autorizația R.A.R. este necesară doar pentru anumite activități specifice, cum ar fi: service auto, sau stație ITP. 

În unele situații Adresa RAR este solicitată pentru clarificare.  

”Autorizație I.S.U. sau negație, după caz + Declarații Legea nr. 50/1991 și Legea nr. 307/2006 (completate de proprietarul imobilului), în original” 

Autorizația ISU se numește, de fapt, Autorizația de Securitate la Incendiu și este necesară pentru anumite construcții și amenajări. Există o listă întreagă de criterii și situații descrise în reglementările legale în vigoare. 

În mod normal, un restaurant, sau un bar cu mai puțin de 200 mp construiți nu are nevoie de Autorizație ISU, iar pentru activitatea de întreținere corporală plafonul, de la care este necesară autorizarea, urcă până la 600 mp construiți, dar suprafața nu este singurul criteriu de evaluare a situației, așa că este normal ca ISU să analizeze și să emită puncte de vedere. 

În cazul în care, în urma analizei, ISU consideră că spațiul nu se încadrează în categoria spațiillor, pentru care sunt necesare demersuri de avizare/ autorizare, răspunsul ISU este numit în limbajul curent Negație

Pentru a da Declaratia privind respectarea prevederilor Legi Nr.50/1991, republicata in anul 2004 cu modificarile si completarile ulterioare trebuie să completați un formular disponibil pe site-ul Primăriei Sectorului 6, care trebuie asumat prin semnătură de către proprietarul clădirii. Pe scurt, proprietarul trebuie să declare pe propria răspundere, că nu a făcut modificări constructive ilegale. 

Declaratia privind respectarea prevederilor Legii Nr.307/2006 cu modificarile si completarile ulterioare este tot un formular disponibil pe site-ul Primăriei Sectorului 6, care trebuie asumat prin semnătură de către proprietarul clădirii. În acest caz, proprietarul trebuie să declare pe propria răspundere, că nu au fost executate lucrări care au modificat condiţiile ce au stat la baza obţinerii Autorizaţiei I.S.U.

”Contract încheiat cu o societate prestatoare de servicii de salubrizare, autorizată de PMB, (conform H.C.L.S6 nr. 236/2017, cu modificările și completările ulterioare, factură și ultima chitanță de plată, după caz.” 

În cuvinte simple, aveți nevoie să încheiați un contract cu o firmă de salubrizare, dar nu orice astfel de firmă, ci una care deține toate autorizațiile pentru a funcționa legal. 

Cum puteți verifica dacă operatorul de salubritate îndeplinește condițiile legale?

Conform prevederilor legale în vigoare, pentru prestarea serviciilor de salubrizare este necesară o licență specifică emisă de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare.  

Pe site-ul oficial ANRSC, la data de 25 ianuarie 2022 a fost publicată o listă de 38 de societăți licențiate pentru prestarea serviciilor de salubrizare pentru regiunea București-Ilfov. 

La nivelul întregii țări, la data de 25 ianuarie 2022 erau emise un număr de 508 licențe valabile

În plus, conform art. 10 din Regulamentul de Organizare și Funcționare a Serviciilor Publice de Salubrizare în mun. București, pe lângă obținerea Licenței emise de ANRSC, operatorii economici care presetează servicii de salubrizare ”trebuie să dețină contracte de delegare a gestiunii încheiate cu autoritățile administrației publice locale/ asociația de dezvoltare intercomunitară, sau, în cazul gestiunii directe, au hotărâre de dare în administrare a uneia, sau mai multor activități a acestui serviciu”

”Acordul Comitetului Executiv și acordul vecinilor direct afectați, (conform Legii nr. 196/2018), după caz, original” 

Este necesar doar în anumite situații. 

Nu este necesar, dacă spațiul, pe care îl autorizați, are din construcție destinație comercială. 

”Acordul de funcționare eliberat anterior, după caz” 

În Sectorul 6 nu există o procedură de vizare a Acordului emis anterior, dar autoritățile locale solicită prezentarea vechiului Acord înainte de emiterea unui noi Acord de Funcționare. 

 

”Acord de funcționare (cod CAEN 6820) pentru agenții economici care dețin spații comerciale pe raza Sectorului 6, după caz” 

În Sectorul 6 este necesară obținerea unui Acord de Funcționare pentru a putea desfășura activitatea de închirierea sau subinchiriere a bunurilor imobiliare proprii sau închiriate (conf. Cod CAEN 6820). 

Dacă spațiul, pe care, vă propuneți să-l autorizați, a fost închiriat de la o firmă, care desfășoară activități de închiriere sau subinchiriere a bunurilor imobiliare proprii sau închiriate, atunci aveți nevoie de o copie a Acordului de Funcționare valabil al societății respective. 

”Certificat de atestare fiscală eliberat de D.I.T.L. Sector 6 din care să reiasă că proprietarul și agentul economic nu înregistrează datorii la bugetul local, cu specificația că spațiul este cu altă destinație decât cea de locuință, original.”

Practic, prin prezentarea unui Certificat de atestare fiscală emis de DITL Sector 6 agentul economic va dovedi că nu înregistrează datorii către bugetul local. 

Totodată, Certificatul de atestare fiscală obținut de proprietar va dovedi, pe de o parte, că nici acesta nu are datorii către bugetul local, iar pe de altă parte, faptul că spațiul are o altă destinație decât cea de locuință. 

”Adresă emisă de Administrația Piețelor Sector 6, că nu sunt datorii neachitate la zi, după caz” 

Este necesar doar atunci când este vorba de un spațiu din cadrul uneia dintre piețele din Sectorul 6. 

Categorii de Servicii

Pachetele de servicii în ordinea lor firească sunt:
Verificare

Analizăm documentele și informațiile furnizate de beneficiar și îi comunicăm observațiile noastre. Pachetul NU include deplasări. În cazul în care ați colaborat RECENT cu noi și în demersurile prealabile (la DSV, DSP, ISU, Mediu, altele), această etapă NU este necesară.

de la 336 Lei
SERVICII Incluse
  • * * *analizăm informațiile și documentele furnizate de beneficiar
  • * * *îi comunicăm beneficiarului comentariile noastre privind actele prezentate
  • * * *purtăm discuții telefonice, scriem email-uri, comunicăm prin intermediul contului
TIMP de lucru. PRET
2 ore Pret Pachet
336 lei
Standard

Pregătim setul de documente în vederea depunerii la registratura primăriei, sau online. Stabilim o întâlnire la sediul nostru, în care beneficiarul va semna documentele. După depunerea dosarului, vom păstra legătura, vom relaționa telefonic și pe email

de la 784 Lei
SERVICII Incluse
  • Pri. AFconcepere și redactare documente, pregătire dosar(e), altele
  • Pri. AFîntâlnire de lucru standard la sediul prestatorului
  • Pri. AFîntocmim dosarul pe baza documentelor disponibile; completăm cereri, formulare și alte documente
  • Pri. AFdepunere dosar(e), completări cereri, formulare, altele
  • Pri. AFverificăm stadiul demersurilor și comunicăm cu referenții instituției pentru clarificarea detaliilor
TIMP de lucru. PRET
4 ore Pret Pachet
784 lei
Plus_1

În mod uzual, dacă documentațiile furnizate sunt de calitate, iar dosarul este complet, demersul evoluează pozitiv și previzibil. Însă în ultima perioadă ”regulile s-au schimbat în timpul jocului” și continuă să fie schimbate, astfel că, pentru orice eventualitate, rămânem în contact cu instituția și cu beneficiarul, iar dacă este cazul, putem desfășura activități suplimentare.

de la 448 Lei
SERVICII Incluse
  • Pri. AFdisponibilitate pentru întâlniri suplimentare, discuții și consultări
  • Pri. AFcomunicăm cu beneficiarul în vederea identificării unei soluții, dacă sunt necesare completări în dosar
  • Pri. AFîntocmim Adrese de completare a dosarului depus anterior, dacă este cazul
  • Pri. AFsusținem dosarul în relația cu funcționarii instituției
TIMP de lucru. PRET
2 ore Pret Pachet
448 lei
Alege serviciile noastre si beneficiaza de AVANTAJELE CONTULUI DE CLIENT
STATUS IN TIMP REAL

Verifici stadiul fiecarui demers in timp real

DOCUMENTE SCANATE

Documente scanate, pe masura ce le obtinem

RAPORT DE ACTIVITATE

Vezi raportul de activitate detaliat in timp real

EXECUTIE RAPIDA

Eficienta ridicata si termene reduse de executie

Oferta rapida asistata/call-center

Preferi să ne contactezi telefonic? Ne găsești de Luni până Vineri între 09.00 - 18.00

Completeaza formularul si te vom contacta cand doresti pentru Ofertare Rapida
Ofertare Rapida
x
Portofoliu
Mai multe din Portofoliu

Designed and developed by

Top

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Detalii aici De acord